A început prohibţia la ştiucă. Prohibiţia generală din 4 aprilie

A început prohibţia la ştiucă. Prohibiţia generală din 4 aprilie
stiuca
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a anunţat azi, printr-un comunicat de presă, că de ieri, 4 martie 2020 a fost publicat Ordinul privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2020."Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" (ARBDD) informează că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179/4.03.2020 a fost publicat Ordinul comun al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor cu nr. 43/310 din februarie 2020 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2020. Prezentul Ordin instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 04 aprilie – 02 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 19 aprilie – 02 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în ordin.Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în zona economică Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 04 aprilie – 02 iunie inclusiv.Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în apele care constituie frontieră de stat cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 19 aprilie – 02 iunie inclusiv.Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în Complexul Razim - Sinoe și lacurile litorale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 04 aprilie – 02 iunie inclusiv.Zone de refacere biologică şi cruţareSe declară zone de refacere biologică pentru resursele acvatice vii, în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării, următoarele:- Dunărea Veche, sectorul cuprins între confluența cu canalul Sulina, de la Mm 8+900 și până la confluența cu Canalul Răducu, tot timpul anului;- Lacul Gâsca din Complexul Somova – Parcheș, tot timpul anului;- Lacurile Erenciuc și Zmeica, tot timpul anului;- Cursul vechi al Brațului Sf. Gheorghe, în zonele cuprinse între km 29-44, 49-58, 64-84, tot timpul anului, cu excepția pescuitului recreativ/sportiv, permis numai cu eliberarea imediată a tuturor capturilor (catch and release) și a pescuitului comercial, permis numai în perioada 1 decembrie - 31 martie, iar în perioada 31 martie – 15 iunie inclusiv, se admite doar pescuitul scrumbiei între km 57 – 58, fără a aduce atingere perioadelor de prohibiție prevăzute în prezentul ordin.- Brațul Sf. Gheorghe de la Km 22 - 24, pe o durată de 30 de zile în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie.- Pe brațul Chilia, zona km 72 – 77 Pardina, pe o durată de 60 de zile, în perioada 15 martie – 13 mai inclusiv și pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie – 29 noiembrie inclusiv, excepție pescuitul comercial al scrumbie, fără a aduce atingere perioadelor de prohibiție prevăzute în prezentul ordin.- Fluviul Dunărea, zonele Mm 53 – 54 (Isaccea), Mm 64,5 – 65.5, Mm 67 – 68,5 (Groapa Catargului și Pluton), pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 martie - 29 aprilie inclusiv, și pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie - 29 noiembrie inclusiv, excepție pescuitul comercial al scrumbiei, fără a aduce atingere perioadelor de prohibiție prevăzute în prezentul ordin.- Zonele cu regim de protecție integrală din perimetrul Rezervației Biosferei ,,Delta Dunării” (RBDD), inclusiv zona de renaturare Zagăn, tot timpul anului.Prohibiţie la ştiucă şi perioade de pescuit la scrumbieSe interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD), al următoarelor speciilor de pești:
Din prevederile Ordinului privind prohibiţia pescuitului în scop comercial, familial și recreativ al scrumbiei de Dunăre, aceasta se stabileşte pe sectoare, astfel (Art. 7):
Potrivit art. 9 din prezentul Ordin, caracteristicile tehnice și condițiile de folosire a uneltelor și metodelor de pescuit comercial sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1369/2018 privind caracteristicile tehnice, condițiile de folosire a uneltelor admise la pescuitul comercial și metodele de pescuit comercial în apele maritime și continentale. Ordinul privind prohibiţia pescuitului în anul 2020 interzice:- folosirea năvoadelor în delta şi în lunca inundabilă a Dunării și în complexul Razim – Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, în perioada 1 aprilie – 30 septembrie inclusiv;- Se interzice folosirea năvoadelor în perimetrul Deltei Dunării, cu excepția Complexului Lagunar Razim-Sinoe, când nivelul/cota Dunării la Tulcea este sub 100 cm.- folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în bălţile, lacurile, gârlele şi canalele de pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”, în perioada 1 iunie – 30 septembrie inclusiv, cu excepția setcilor compuse având latura ochiului plasei de a=70/100 mm, 2a= 140/200 mm;- Folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în complexul Razim – Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, tot timpul anului;- Pentru Golful Musura și Meleaua Sf. Gheorghe care cuprind habitate piscicole cu apă dulce, se aplică reglementările de pescuit pentru zonele de lacuri și bălți cu specificarea că se admite pescuitul cu setci, vintire și taliene.Pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” este permis pescuitul cu cârlige cu nadă tip paragate şi pripoane, mai puțin în zona marină a Rezervației Biosferei Delta Dunării cu respectarea prevederilor legale.Ordinul privind prohibiţia pescuitului prevede că dimensiunile minime ale peştilor şi ale altor vieţuitoare acvatice vii care pot fi pescuite să fie conforme cu cele aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 342/2008 privind dimensiunile minime individuale ale resurselor acvatice vii din domeniul public al statului, pe specii, care pot fi capturate din mediul acvatic.
Citește și:
- 17:36 - Probleme uriașe pentru Real Madrid: Thibaut Courtois, OUT 6 săptămâni înaintea meciurilor din Champions League
- 17:13 - Buget uriaș pentru conflict: Trump solicită Congresului 200 de miliarde de dolari pentru a opri războiul cu Iran
- 16:49 - Agent șef de la Penitenciarul Ploiești, acuzat că a luat mită pentru a introduce telefoane și alcool în închisoare
- 16:08 - Proiectul de buget prezentat de Ministerul Finanțelor a fost avizat favorabil, Ora 17:00, ședință de guvern
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











