Armata Română a început instalarea de buncăre antiaeriene în Deltă

Armata Română a început instalarea de buncăre antiaeriene în Deltă
Armata Română a anunțat că a început instalarea a două adăposturi antiaeriene, de marți, 12 septembrie
Mobilizare fără precedent în Deltă. Armata Română a anunțat că a început instalarea a două adăposturi antiaeriene, de marți, 12 septembrie. Au apărut primele imagini cu primele adăposturi de protecție a populației din Plauru, județul Tulcea, după ce mai multe bucăți de drone au căzut pe teritoriul României.
Armata Română anunță că a început de marți instalarea spaţiilor de protecţie a populaţiei din localitatea Plauru (județul Tulcea). Următoarele buncăre vor fi amplasate în comuna Ceatalchioi.

Amplasarea spațiilor de protecție vine după decizia din 7 septembrie a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), în urma găsirii fragmentelor de drone lansate de ruși, ce au căzut pe teritoriul românesc, pe malul românesc al Dunării.
Fragmente dintr-o dronă au fost găsite pe teritoriul României, în satul Plauru, aflat pe malul celălalt al Dunării de portul Ismail. Dronele ar fi fost lansate de ruși în ultimele săptămâni în atacurile repetate asupra portului ucrainean Izmail.

Ministerul Apărării Naționale a anunțat marți că a început instalarea spaţiilor de protecţie a populaţiei în localitatea Plauru de către militarii Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”. Lucrările sunt executate de un detașament format din aproximativ 50 de militari, care acționează cu 20 de mijloace tehnice, pentru instalarea a două adăposturi din elemente prefabricate din beton, precum și pentru executarea lucrărilor de amenajare aferente.Adăposturile, cu dimensiunile 9,6 m lungime, 2 m lățime (la interior) și 1,5 m înălțime (la interior), vor fi predate, după finalizarea lucrărilor, autorităților locale ale comunei Ceatalchioi.

Adăposturile sunt amenajate în apropierea locuințelor pentru ca oamenii să ajungă repede în caz de necesitate.

Citește și:
- 20:22 - Mesaj ambiguu de la Donald Trump: fără planuri pentru trupe în Iran, în plină escaladare a conflictului
- 19:03 - Tensiuni în UE: liderii europeni nu reușesc să-l convingă pe Viktor Orbán să deblocheze finanțarea pentru Kiev
- 18:46 - Noi DEZVĂLUIRI BOMBĂ ale lui Cristian Rizea. Acuzații grave privind prejudicierea statului român
- 18:28 - Europa schimbă strategia: Franța, Germania și alte state, gata să intervină pentru securizarea Strâmtorii Ormuz
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











