Asociația Comunelor din România în sesiune extraordinară a Adunării Generale, la Neptun, între 22 și 27 iulie 2018

WhatsApp Image 2018-07-24 at 17.23.39
Eugen Ion, Primar al Comunei Jurilovca, reprezintă Filiala Județeană Tulcea a Asociației Comunelor din România, în calitate de președinte, în cadrul lucrărilor sesiunii extraordinare a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, ce se desfășoară în acestă săptămână la Neptun, în intervalul 22-27 iulie 2018.Agenda evenimentului include activități interne ale Asociației, dar și discuții privind disparitățile de dezvoltare între mediul urban și mediul rural din România, precum și o analiză a problemelor cu care se confruntă comunele ca o consecință a sincopelor în procesul de descentralizare și a diminuării capacității administrative a autorităților administrației publice locale din România.Unul dintre cele mai importante momente din cadrul acestei întâlniri a fost marcat de prezența domnului Adrian-Ionuț Chesnoiu, director general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, care a avut o serie de discuții aplicate cu primarii privind provocările și dificultățile cu care se confruntă aceștia în derularea proiectelor finațate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.În următoarele zile sunt programate prezentări ale proiectelor implementate și depuse spre finanțare de Asociația Comunelor din România, în timp ce ultima zi a acestei sesiuni este alocată lucrărilor Corpului profesional al secretarilor de comune, Corpului profesional al auditorilor publici și a Corpului profesional al contabililor de comune.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 23:56 - Anca Alexandrescu, critici dure la adresa lui Ilie Bolojan: "Avem nevoie de un guvern care să facă ordine în țară"
- 20:16 - Un obiect exploziv din Al Doilea Război Mondial a explodat la un foc de tabără, în Austria: cinci copii răniți
- 17:14 - Sondaj CURS: Românii cred că Ilie Bolojan trebuie să demisioneze. AUR și PSD rămân în topul preferințelor
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














