Atacatorul femeii înjunghiate este în arest şi azi va fi propus pentru arestare preventivă

69579614_1116667648526368_7570991263592218624_n
Ieri seară scriam despre un caz în care un bărbat şi-a înjunghiat concubina în gât cu un cuţit pescăresc, după care a fugit abandonând-o într-o baltă de sânge. Cu o zi înainte de groaznică fapta, între cei doi concubini de 53 şi 54 de ani, mai avusese loc un scandal cu violenţe fizice, la care intervenisera echipajele de la ordine publică pentru aplanarea conflictului. După scandal, poliţiştii i-au interzis agresorului să se mai apropie de femeie, emiţând în acest caz un ordin de protecţie provizoriu. Bineînţeles că bărbatul orbit de furie nu a ţinut cont deloc de acest ordin şi a doua zi şi-a înjunghiat partenera de viaţă, în gât, în încercarea de a-i suprima viaţa. Spre norocul ei, intervenţia medicilor a fost promptă şi femeia a scăpat cu viaţă. Acum, contrar zvonurilor, femeia se afla înafara oricărui pericol, este stabilă şi în câteva zile se va externa. Conform Parchetului de pe Lângă Tribunalul Tulcea, agresorul a fost reţinut în cursul nopţii trecute în baza unei ordonanţe, pentru 24 de ore, iar azi va fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infranctiuni de tentativă de omor. Cel mai probabil, magistraţii vor lua în calcul şi încălcarea ordinului de protecţie provizorie, circumstanţă agravantă în acest caz. Pentru fapta sa, bărbatul care a vrut să îşi omoare concubina risca o pedeapsă maximă de zece ani de închisoare.
Citește și:
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
- 08:13 - Remorcher scufundat în Portul Midia. Trupul unei alte persoane decedate a fost recuperat de scafandrii militari
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











