Bolnavul psihic care și-a omorât mama cu toporul la Sarichioi, a fost prins în Tulcea

handcuffs
Azi în jurul orei 15.30, cel care este principalul suspect în cazul oribilei crime petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică la Sarichioi, a fost reţinut de către poliţişti, în municipiu, aproape de ieşirea din oraș în zona PECO. Conform primelor date, neoficiale, de la surse judiciare pe care nu le vom dezvălui din motive lesne de înțeles, fiul, bolnav psihic, şi-ar fi omorât mama în urma unui conflict spontan, aplicându-i mai multe lovituri de topor în zona capului. Înainte de a comite oribila faptă, acesta ar fi intrat în conflict cu o persoană încă necunoscută. Ajuns la domiciliu, s-a produs tragedia, după care, în jurul orei 1.30 noaptea, acesta ar fi sunat la ambulanţă solicitând transportul la spitalul din Tulcea, pentru a fi tratat. La spital, ar fi declarat că a fost bătut de către cineva în Sabangia. Până ca personalul de gardă să anunţe poliţia, act necesar în cazul agresiunilor, acesta ar fi plecat şi nu a mai fost găsit până azi. Poliţiştii din municipiu l-au reţinut acum două ore şi l-au dus la audieri, unde procurorul care se ocupă de caz îl va audia şi va propune pentru suspect măsurile impuse de lege. Vom reveni şi cu date oficiale, atunci când ne vor fi puse la dispoziţie de către organele de anchetă.
Citește și:
- 12:28 - Cât te costă să treci pe GPL în 2026 și cât poți economisi la fiecare plin. Șoferii români se uită tot mai mult spre gaz, odată cu explozia prețurilor
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











