Cămin nou la Vișina pe fonduri europene

62411384_2265329950203463_5129607229774757888_o
Fondurile europene alocate conservării patrimoniului local contribuie, în mod direct, la stimularea activităţilor de turism rural, menținerea moștenirii spirituale, creșterea atractivității zonelor rurale și dezvoltarea locală sustenabilă.Acestea sunt, de altfel, și obiectivele care au stat la baza proiectului „Reabilitare, modernizare și dotare Cămin Cultural localitatea Vișina, comună Jurillovca”, proiect aflat, în acest moment, în faza de execuție, cu termen de finalizare a lucrărilor în ianuarie 2020."Mă bucur că, de la începutul anului viitor, localnicii, ansamblurile de dansuri, elevii și cadrele didactice vor avea la dispoziție un spațiu reabilitat, cu dotări moderne, pentru proiectele culturale care însuflețesc, de câțiva ani, comunitatea locală din Vișina.Proiectul este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Submăsura 7.6 – „Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural”. - a declarat primarul din jurilovca, Eugen Ion, prezent pe șantier.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 23:56 - Anca Alexandrescu, critici dure la adresa lui Ilie Bolojan: "Avem nevoie de un guvern care să facă ordine în țară"
- 20:16 - Un obiect exploziv din Al Doilea Război Mondial a explodat la un foc de tabără, în Austria: cinci copii răniți
- 17:14 - Sondaj CURS: Românii cred că Ilie Bolojan trebuie să demisioneze. AUR și PSD rămân în topul preferințelor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














