Cîțu, anunț IMPORTANT despre majorarea pensiilor și a alocațiile: "Nu putem doar să creștem și să nu legăm de performanță"

Cîțu, anunț IMPORTANT despre majorarea pensiilor și a alocațiile: "Nu putem doar să creștem și să nu legăm de performanță"
Premierul Florin Cîțu susține că anul viitor este posibilă creșterea pensiilor și a alocațiilor, majorări solicitate, de altfel, de social-democrați în negocierile din aceste zile, însă atrage atenția că orice majorare ține și de "sistemul de performanță".

"În 2022, cu siguranță vor crește pensiile, alocațiile. Discutăm și de celelalte. La fel salariile de la sectorul bugetar. Putem să agreăm o creștere dacă vine la pachet cu o reformă la sectorul de administrație. Nu putem doar să creștem și să nu legăm de performanță", a declarat Florin Cîțu, sâmbătă.
Întrebat ce majorare își permite România pentru pensii, aocații sau atunci când vorbim despre salariul minim, premierul interimar a răspuns că despre aceste lucruri se va discuta în cadrul negocierilor dintre PNL și PSD de astăzi.
"În acest moment, este foarte important ca toată lumea să se uite în strategia fiscal-bugetară, în PNRR, în estimările Comisiei Europene, să vadă exact care este pasul de creștere pentru pensii, pentru salarii în perioada următoare. Discutăm un nou program de guvernare, vom vedea care va fi noul guvern", a arătat Florin Cîțu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 23:56 - Anca Alexandrescu, critici dure la adresa lui Ilie Bolojan: "Avem nevoie de un guvern care să facă ordine în țară"
- 20:16 - Un obiect exploziv din Al Doilea Război Mondial a explodat la un foc de tabără, în Austria: cinci copii răniți
- 17:14 - Sondaj CURS: Românii cred că Ilie Bolojan trebuie să demisioneze. AUR și PSD rămân în topul preferințelor
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News