Din cauza sancțiunilor, rușii au luat cu asalt băncile și bancomatele

Din cauza sancțiunilor, rușii au luat cu asalt băncile și bancomatele
Banca Rusiei a adoptat măsuri pentru a susţine piaţa internă
Din cauza blocării conturilor externe și a scoaterii din sistemul interbancar SWIFT, rușii au dat buluc la bancomate să-și scoată toate economiile.
Banca Rusiei a adoptat măsuri pentru a susţine piaţa internă, între care şi interdicţia ca brokerii să vândă active în numele nerezidenţilor nerezidenţi, pentru a le proteja de impactul sancţiunilor occidentale dure care sunt aplicate şi băncii centrale. Piaţa valutară şi piaţa repo s-ar putea deschide la ora locală 10:00, iar bursa din Moscova la ora 15:00, potrivit unui comunicat publicat pe pagina instituţiei, citat de Bloomberg.
Banca centrală a Rusiei a anunţat duminică o serie de măsuri pentru a susţine pieţele interne, în timp ce se străduia să gestioneze consecinţele din ce în ce mai extinse ale sancţiunilor severe occidentale anunţate în weekend, ca măsuri împotriva invadării Ucrainei de către Moscova, potrivit Reuters.
Banca centrală a declarat că va relua cumpărarea de aur de pe piaţa internă, va lansa o licitaţie de răscumpărare fără limite şi va uşura restricţiile privind poziţiile deschise în valută ale băncilor.
De asemenea, a crescut gama de titluri care pot fi folosite ca garanţii pentru a obţine împrumuturi şi a ordonat jucătorilor de pe piaţă să respingă ofertele clienţilor străini de a vinde titluri ruseşti.
Măsurile au venit după ce aliaţii occidentali au înăsprit sancţiunile sâmbătă, luând măsuri pentru a exclude marile bănci ruseşti din principalul sistem global de plăţi SWIFT şi au anunţat alte măsuri pentru a limita utilizarea de către Moscova a unor rezerve de 630 de miliarde de dolari pentru a submina sancţiunile.
Foto/Profimedia
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
- 09:13 - Incendiu la Spitalul Bălăceanca. A fost activat Planul Roșu de intervenție
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











