Divizionul 88 Vedete Fluviale „Amiral Gheorghe Sandu“, la 60 de ani

IMG_4932
Vineri, 8 februarie 2019, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani a participat la festivitatea organizată în Garnizoana Tulcea, dedicată sărbătoririi a 60 de ani de la înființarea Divizionului 88 Vedete Fluviale „Amiral Gheorghe Sandu“.La evenimentul la care a fost prezent și contraamiralul de flotilă Cornel Rogozan, din partea conducerii Statului Major al Forțelor Navale, importanța momentului a fost subliniată de către comandor Constantin Grosu, comandantul Divizionului 88 Vedete Fluviale „Amiral Gheorghe Sandu“: „60 de ani înseamnă o viață de om. Pentru o unitate militară, 60 de ani înseamnă viața a mai multor generații de militari. Existența acestui Divizion a însemnat foarte multă muncă: zile întregi de ieșiri pe fluviu, activități pe vreme bună sau mai puțin bună. Aș vrea să mulțumesc comenzii Statului Major al Forțelor Navale pentru sprijinul acordat pentru ca noi, cei din unitate, să ne putem desfășura activitatea în condiții cât mai bune. Vreau să mulțumesc și celor care au făcut parte din unitate și care ne-au predat-o și vreau să-i asigur că noi vom continua să ținem steagul sus, să facem din această unitate una de elită a Forțelor Navale“.„Pentru activitatea dumneavoastră, noi, cei din administrația locală, în numele cetățenilor acestui județ, ne exprimăm respectul pentru toți militarii români. Datorită dumneavoastră, celor din Armata Română, respectiv Forțele Navale Române, privim în urmă cu recunoştinţă şi spre viitor cu speranţă, ştiind că sunteți şi acum garantul integrităţii noastre naţionale.Mulțumesc domnului comandor Constantin Grosu pentru invitația de a participa la acest eveniment și urez „La mulți ani!“ Divizionului 88 Vedete Fluviale“, a declarat vicepreședintele Dumitru Mergeani.După ceremonialul militar și religios, comandorul Constantin Grosu a înmânat plachete aniversare și diplome de excelență oficialităților locale și foștilor comandanți ai unității.*
Citește și:
- 12:28 - Cât te costă să treci pe GPL în 2026 și cât poți economisi la fiecare plin. Șoferii români se uită tot mai mult spre gaz, odată cu explozia prețurilor
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











