Două teste gratuite pe săptămână pentru fiecare cetățean din Anglia

Două teste gratuite pe săptămână pentru fiecare cetățean din Anglia
Testarea populaţiei este considerată o măsură absolut necesară pentru a nu periclita succesul campaniei naţionale de vaccinare din Marea Britanie
Toţi rezidenţii din Anglia vor putea să se testeze împotriva noului coronavirus de două ori pe săptămână în regim de gratuitate, informează DPA luni.
În perioada următoare, teste rapide anti-COVID-19 vor fi oferite pe scară largă tuturor rezidenţilor din Anglia care vor să se testeze în centre locale special amenajate, precum şi în şcoli şi în sediile unor companii, a anunţat luni guvernul britanic.
Până la această dispoziţie, disponibilitatea testelor rapide era limitată şi de aceste produse puteau să beneficieze doar persoanele din grupurile deosebit de vulnerabile.
Testarea populaţiei este considerată o măsură absolut necesară pentru a nu periclita succesul campaniei naţionale de vaccinare din Marea Britanie, în contextul în care această ţară a început să relaxeze restricţiile antiepidemice, a declarat prim-ministrul Boris Johnson.
Companiile care au mai mult de 10 angajaţi pot să solicite teste rapide pentru salariaţii lor. De asemenea, testările rapide vor continua în şcoli.
Rezidenţii englezi vor putea să se testeze în centre locale special amenajate sau să comande astfel de teste care le vor fi livrate la domiciliile lor.
Sursa: Realitatea de Diaspora
Citește și:
- 12:28 - Cât te costă să treci pe GPL în 2026 și cât poți economisi la fiecare plin. Șoferii români se uită tot mai mult spre gaz, odată cu explozia prețurilor
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











