Grecia introduce „taxa de climă”. Cât plătesc din 2024 turiștii cazați la unitățile elene

Grecia introduce „taxa de climă”. Cât plătesc din 2024 turiștii cazați la unitățile elene
Grecia introduce „taxa de climă”. Cât plătesc din 2024 turiștii cazați la unitățile elene
Autoritățile din Grecia au decis taxarea suplimentară a turismului în 2024, urmând ca veniturile obținute să fie folosite pentru finanțarea ajutorului în caz de dezastre naturale.
Turiștii vor plăti câțiva euro în plus pentru fiecare noapte de cazare, iar banii sunt destinați combaterii efectelor generate de schimbările climatice.
Anul trecut, însorita Grecie s-a confruntat din nou cu un val uriaș de incendii dar și cu inundații, provocate de supra-încălzirea planetei.
Așa numita „taxă de reziliență climatică" se adaugă, din martie până în octombrie, vechii taxe de stațiune și diferă de la un hotel la altul, în funcție de clasificare.
Veți plăti, astfel, un euro și jumătate pe noaptea de cazare la o unitate de una sau două stele, trei euro la trei stele, șapte euro la patru stele și 10 euro la cinci stele. Pentru o vilă de peste 80 de metri pătrați, taxa este de 10 euro pe noapte.
Autoritățile elene estimează că vor aduna, cu ajutorul noii taxe, în jur de 300 de milioane de euro. Asta după ce numărul turiștilor a crescut, depăşind recordurile de dinaintea pandemiei.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:16 - Un obiect exploziv din Al Doilea Război Mondial a explodat la un foc de tabără, în Austria: cinci copii răniți
- 17:14 - Sondaj CURS: Românii cred că Ilie Bolojan trebuie să demisioneze. AUR și PSD rămân în topul preferințelor
- 17:10 - Miting în Piața Victoriei înainte de votul pe moțiune: susținătorii lui Bolojan, chemați în stradă și la Oradea
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














