ÎN ITALIA VA ÎNCEPE O GREVĂ DE 24 DE ORE ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR

ÎN ITALIA VA ÎNCEPE O GREVĂ DE 24 DE ORE ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR
În timpul grevei, scările rulante şi lifturile nu vor fi garantate în niciuna dintre staţiile de metrou
De joi seară, în Italia începe o grevă de 24 de ore în transportul feroviar.
Corespondenta RRA Elena Postelnicu ne spune cum va fi afectată circulaţia trenurilor:
”Pentru 24 de ore, de la ora locală 21:00, de joi, trenurile nu vor mai circula în întreaga Italie. Totuşi, acele trenuri care se află deja în circulaţie la momentul începerii grevei, vor ajunge la destinaţia finală dacă aceasta poate fi atinsă în termen de 60 de minute de la începerea acţiunii sindicale.
După această perioadă, trenurile pot opri în gări înainte de destinaţia finală şi, prin urmare, călătorii vor fi nevoiţi să coboare în alte locaţii decât în cele spre care se deplasau. Şi o mare parte dintre trenurile care fac legăturile între oraşe şi aeroporturi vor fi anulate, în vreme ce altele, care vor circula, vor înregistra întârzieri.
Joi dimineaţă, în schimb, la Roma, transportul public va fi afectat de o grevă de patru ore, începând cu ora locală 8:30, convocată de un singur sindicat. Vor staţiona toate autobuzele, troleibuzele, tramvaiele şi trenurile de metrou. În timpul grevei, scările rulante şi lifturile nu vor fi garantate în niciuna dintre staţiile de metrou care rămân deschise.
Citește și:
- 17:36 - Probleme uriașe pentru Real Madrid: Thibaut Courtois, OUT 6 săptămâni înaintea meciurilor din Champions League
- 17:13 - Buget uriaș pentru conflict: Trump solicită Congresului 200 de miliarde de dolari pentru a opri războiul cu Iran
- 16:49 - Agent șef de la Penitenciarul Ploiești, acuzat că a luat mită pentru a introduce telefoane și alcool în închisoare
- 16:08 - Proiectul de buget prezentat de Ministerul Finanțelor a fost avizat favorabil, Ora 17:00, ședință de guvern
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











