Lucrările de reabilitare a Portului Isaccea, recepționate de APDM Galați

Lucrările de reabilitare a Portului Isaccea, recepționate de APDM Galați
Valoarea totală a investiției este de: 21. 955.396 lei
Joi, 15.12.2022, în Portul Isaccea, administrat de Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime S.A.(CN APDM S.A.) Galați, a avut loc conferința organizată cu prilejul recepției la terminarea lucrărilor, aferentă Proiectului “Dezvoltare Port Isaccea – Reabilitare și modernizare infrastructură portuară”, proiect cofinanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020- Axa prioritară 2.
Evenimentul a prezentat un interes deosebit, întrucât este prima lucrare de execuție care se recepționează din portofoliul de proiecte al CN APDM SA Galați, în valoare totală de peste 200 de milioane de euro, cu finanțare europeană nerambursabilă prin POIM 2014-2020 (85% FEDR și 15% bugetul de stat). Valoarea totală a investiției este de: 21. 955.396 lei, inclusiv TVA
S-a realizat reabilitarea și modernizarea infrastructurii existente, în concordanță cu nevoia de creștere a capacității de operare și ținând cont de întreg arealul posibil de exploatat; reabilitarea suprafeței de teren de 18.360 mp, situată în amonte de drumul de acces în port, prin aducerea ei la cota infrastructurii portuare și amenajarea acesteia în vederea utilizării, având ca efect creșterea veniturilor; lucrări de dragaj în vederea asigurării adâncimii de navigație la danele de acostare, fără a afecta construcțiile hidrotehnice executate în zona malului; extinderea rețelelor de utilități dinspre oraș și dotarea cu hidranți și prize de cheu, pentru alimentarea cu apă potabilă și energie electrică a navelor acostate la cheu.Se estimează ca traficul de marfă să crească anul viitor de la 200.000 de tone pe an la 400.000 tone anual, iar ulterior, în noul context geopolitic, cu 5% anual, ca urmare a diversificării fluxului de marfă, care va tranzita prin Portul Isaccea.
La eveniment au participat, din partea CN APDM SA Galați, dna Marcela - Daniela Costea- director general, conducerea executivă, membrii unității de implementare proiect, precum și reprezentanții Asocierii, reprezentanții Supervizorului, dl Vasile Apostol - consilier prefect Tulcea, dl Anastase Moraru- primar al Orașului Isaccea, membrii Consiliului Local Isaccea, alți invitați.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 23:56 - Anca Alexandrescu, critici dure la adresa lui Ilie Bolojan: "Avem nevoie de un guvern care să facă ordine în țară"
- 20:16 - Un obiect exploziv din Al Doilea Război Mondial a explodat la un foc de tabără, în Austria: cinci copii răniți
- 17:14 - Sondaj CURS: Românii cred că Ilie Bolojan trebuie să demisioneze. AUR și PSD rămân în topul preferințelor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














