Advertising
Mașină făcută zob de un autotren, la Văcăreni. Șoferul și pasagera au ajuns la spital
4 iun. 2019, 17:30
Actualizat: 4 iun. 2019, 17:30

Untitled
Articol scris de Scris de Realitatea de Tulcea
În această după-amiază, în localitatea Văcăreni a avut loc un accident soldat cu rănirea unei persoane. Autoturismul Volkswagen, conform martorilor, era condus pe mijlocul drumului, de către un preot. La un moment dat, când din sensul opus a apărut un autotren, şoferul autoturismului nu a schiţat nicun gest, cu toate că cel aflat la bordul camionului de mare tonaj a tras dreapta cât a putut.
Datorită manevrei şoferului autotrenului, autoturismul nu a fost lovit frontal, pentru că altfel am fi vorbit deja despre doi decedaţi. “Şeful” preotului l-a păzit de această dată şi coliziunea s-a produs în partea lateral stanga-față, în urma coliziuni rezultând rănirea unei pasagere aflate pe scaunul din dreapta. Femeia a fost preluată de o ambulanţă sui transportată la spitalul din Galaţi. Martorii spun că şi preotului i s-a făcut rău în timp ce vorbea cu poliţiştii şi a fost şi el transportat la Galaţi, la spital. Dacă se va urma procedura standard, investigaţiile de după accident şi probele de analiza pentru detectarea alcoolului în aer şi în sânge, teoretic, vor fi făcute de către poliţiştii din Galaţi.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 23:56 - Anca Alexandrescu, critici dure la adresa lui Ilie Bolojan: "Avem nevoie de un guvern care să facă ordine în țară"
- 20:16 - Un obiect exploziv din Al Doilea Război Mondial a explodat la un foc de tabără, în Austria: cinci copii răniți
- 17:14 - Sondaj CURS: Românii cred că Ilie Bolojan trebuie să demisioneze. AUR și PSD rămân în topul preferințelor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














