PRIMARUL INTERIMAR STELIAN BUJDUVEANU PROPUNE DECALAREA PROGRAMULUI LA INSTITUȚIILE DIN BUCUREȘTI

PRIMARUL INTERIMAR STELIAN BUJDUVEANU PROPUNE DECALAREA PROGRAMULUI LA INSTITUȚIILE DIN BUCUREȘTI
Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că analizează varianta decalării programului de lucru în instituțiile din București.
Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că analizează varianta decalării programului de lucru în instituțiile din București. Măsura ar urma să faciliteze deplasarea părinților care își duc copiii la școală. Decizia finală ar putea fi luată săptămâna viitoare.
„Nu ne costă nimic să ne facem treaba şi să facem ordine în oraş. Dacă putem, noi, Primăria Capitalei, trebuie să dăm un exemplu”, a declarat edilul, explicând că angajații instituțiilor ar putea începe activitatea mai devreme sau mai târziu, pentru a lăsa loc în trafic părinților aflați în intervalul aglomerat de dimineață.
Potrivit acestuia, numai în sediul central al Primăriei Generale, din strada Elisabeta, lucrează aproape 1.000 de persoane. În plus, în clădirile din centrul orașului sunt mii de angajați ai statului care ar putea fi incluși în programarea decalată.
Stelian Bujduveanu a precizat că subiectul va fi discutat marți, la Prefectura Capitalei, împreună cu Inspectoratul Școlar și alte instituții, pentru a găsi cele mai bune soluții de armonizare a orelor de lucru.
Edilul a subliniat că această măsură nu obligă bucureștenii să renunțe la mașini, dar ar putea diminua aglomerația de dimineață, între orele 7:00 și 9:00, atunci când traficul este la cote maxime.
Totodată, primarul interimar a anunțat măsuri suplimentare pentru fluidizarea traficului la început de an școlar. Toate echipajele Poliției Locale și ale polițiilor de sector vor fi mobilizate pentru monitorizarea intersecțiilor și zonelor din jurul școlilor.
În plus, acolo unde sunt lucrări în desfășurare, parcările vor fi desființate temporar, iar benzile de circulație vor fi eliberate pentru a permite o mai bună fluență a traficului.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 16:49 - Agent șef de la Penitenciarul Ploiești, acuzat că a luat mită pentru a introduce telefoane și alcool în închisoare
- 16:08 - Proiectul de buget prezentat de Ministerul Finanțelor a fost avizat favorabil, Ora 17:00, ședință de guvern
- 15:57 - Statele Unite își mențin obiectivele în Iran: „Nu îi vom permite să obțină arma nucleară”
- 15:34 - Moscova transmite un mesaj dur: participarea la operațiunea SUA în Ormuz înseamnă implicare directă în război
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











