Prins la volan fără permis, fără numere la maşină şi cu alcoolemie de peste 1 la mie

politia-de-frontiera
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Isaccea au depistat în trafic un bărbat care conducea un autoturism fără numere de înmatriculare, fără a deține permis de conducere şi care era într-o stare avansată de ebrietate.
În noaptea de 5 spre 6 noiembrie, în jurul orei 01.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Isaccea au oprit în trafic pentru control, pe raza localităţii Rachelu, un autoturism, fără numere de înmatriculare, condus de cetăţeanul român C.L., în vârstă de 31 ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea. Cu ocazia controlului, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere, iar în urma verificărilor suplimentare, colegii noştri au constatat că acesta nu deţine dreptul de a conduce. Totodată, polițiștii de frontieră au observat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost solicitat sprijinul Poliţiei Rutiere Isaccea în vederea testării cu aparatul etilotest. În urma testării, s-a constatat că tânărul avea o îmbibație alcoolică de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Spitalul Municipal Măcin în vederea recoltării de mostre biologice. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 23:56 - Anca Alexandrescu, critici dure la adresa lui Ilie Bolojan: "Avem nevoie de un guvern care să facă ordine în țară"
- 20:16 - Un obiect exploziv din Al Doilea Război Mondial a explodat la un foc de tabără, în Austria: cinci copii răniți
- 17:14 - Sondaj CURS: Românii cred că Ilie Bolojan trebuie să demisioneze. AUR și PSD rămân în topul preferințelor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














