Raed Arafat, REACȚIE la criticile aduse proiectului de cenzură a presei: „Știrile false pot să ne facă foarte rău”

Raed Arafat, REACȚIE la criticile aduse proiectului de cenzură a presei: „Știrile false pot să ne facă foarte rău”
Platforma care va scana dezinformările online
Secretarul de stat în MAI - Raed Arafat a vorbit, vineri, despre platforma care va scana dezinformările online, la care se lucrează în colaborare cu societatea civilă. El spune că nu este vorba despre cenzură.
„Noi, astăzi am văzut că o încercare de a identifica ştirile false şi a le combate a fost aproape distrusă de către o ştire falsă, publicată de o entitate mass-media, care nu a sunat să întrebe, care a luat-o pe surse, care nici măcar nu a interesat-o despre ce e vorba, decât să scrie o minciună acolo şi să o publice.
Știrile false sunt răspândite şi am văzut efectele acestor ştiri false recent, când toată România a mers la rând la benzinării, din cauza unei ştiri false, care dacă era depistată din timp, când a început să se răspândească putea să iasă o reacţie imediată, să informeze populaţia corect şi să sisteze isteria care s-a produs”, a spus secretarul de stat.
„Societatea civilă a venit cu o iniţiativă, nu DSU, că să colaboreze şi să vină cu o monitorizare a mediului online, a ştirilor care se publică şi să informeze autorităţile şi DSU, cu diferite ştiri, care în final, noi să le citim şi putem să răspundem sau nu. Dacă era vorba de cenzură, cenzura înseamnă să te duci să închizi site-ul respectiv, să te duci să pedepseşti pe cei care au publicat. Nu, noi singurul lucru pe care l-am făcut sau l-am face, dacă vom continua această colaborare, ar fi să primim ştirea, să o verificăm şi să ieşim cu un răspuns şi o clarificare, pe ştirea respectivă, astfel încât o ştire falsă să fie demontată de la început.
Nici nu avem unelte să facem noi acest lucru, singurul lucru pe care îl putem face este să ieşim cu clarificări. În perioada asta prin care trecem, dacă nu vom înţelege odată că ştirile false pot să ne facă foarte rău, în România, şi pot fi răspândite foarte uşor şi că aceste ştiri nu vin numai din interiorul României, vin şi din exteriorul României, ele trebuie identificate din timp şi răspuns la ele documentat, cu date, cu tot”, a mai spus Raed Arafat.
Citește și:
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
- 09:13 - Incendiu la Spitalul Bălăceanca. A fost activat Planul Roșu de intervenție
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











