Război în Ucraina - Ziua a 36-a - Rușii au folosit, din nou, arme interzise de legislația internațională

Război în Ucraina - Ziua a 36-a - Rușii au folosit, din nou, arme interzise de legislația internațională
Kievul a fost atacat din nou, în ciuda promisiunilor făcute ieri
Războiul continuă și în a 36-a zi în Ucraina. Trupele rusești s-au retras ieri din anumite zone ale țării însă bombardamentele au fost reluate noaptea trecută chiar și în Kiev.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că nu crede în promisiunile Rusiei de a reduce activitatea militară și că armata sa se pregătește pentru noi lupte în estul țării. Kievul a fost din nou ținta atacurilor rusești.
Autorităţile ucrainene au acuzat forţele ruse că au tras cu obuze cu fosfor în micul oraş Marinka din estul Ucrainei. Armele cu fosfor sunt arme incendiare a căror utilizare este interzisă împotriva civililor, dar nu împotriva ţintelor militare, potrivit Convenției de la Geneva din 1980. Forțele ruse se pregătesc să reia operațiunile ofensive în Mariupol, Popasna și Rubijne din Lugansk, susține Oleksandr Motuzianik, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării.
Forțele ruse încep să se retragă de la situl nuclear de la Cernobîl, unde au preluat controlul în prima zi a invaziei Ucrainei din 24 februarie, a declarat miercuri un înalt oficial al Pentagonului. Armata rusă a început să se retragă de pe aeroportul Gostomel, la nord-vest de Kiev. Forţele armate ruse au utilizat bombe cu dispersie de cel puţin 24 de ori, interzise de legislaţia internaţională, împotriva unor zona populate în Ucraina în cele cinci săptămâni care s-au scurs de la începutul războiului, a denunţat miercuri Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 23:56 - Anca Alexandrescu, critici dure la adresa lui Ilie Bolojan: "Avem nevoie de un guvern care să facă ordine în țară"
- 20:16 - Un obiect exploziv din Al Doilea Război Mondial a explodat la un foc de tabără, în Austria: cinci copii răniți
- 17:14 - Sondaj CURS: Românii cred că Ilie Bolojan trebuie să demisioneze. AUR și PSD rămân în topul preferințelor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














