Sulina - Punte între trecut și prezent -Simpozion la Manchester

manchester
Sub titlul “Tratatul de la Paris. Înfiinţarea Comisiei Europene a Dunării. Cultură, Economie şi Diplomaţie – 163 de ani” L&D Multicultural Centre în parteneriat cu Consulatul General al României la Manchester a organizat un Simpozion expoziţional în data de 8 Iunie 2019, în cadrul Consulatului din Manchester, cu sprijinul Ministerului pentru Romanii de Pretutindeni în cadrul programului de finanţare “Președinția României la Consiliul Uniunii Europene”. Printre vorbitori s-au numărat Andreea Berechet, Consul General, Viorel Raducanescu, Consul Onorific al României în Liverpool precum şi invitaţi din Sulina: Gheorghe Comarzan – Maistru Militar de Marina, în rezervă, Cristian Bălea, pictor şi o elevă Maria Ionescu, de la Colegiul Naţional I.L. Caragiale, Bucureşti, care ne-a spus “Istoria locului văzută prin ochiii unui copil – Sulina copilăriei mele”. La eveniment, am avut plăcerea să îl avem alături de noi pe Maestrul compozitor Michael Creţu, nepotul marelui jazzman şi muzician Jonny Raducanu, cu un recital contrabas solo. Expoziţia a conţinut atât lucrări reproduse din perioada Comisiei Europene a Dunării, realizate de pictorul Cristian Bălea din Sulina, cât şi exponate unicat dintre care amintim “The Illustrated News din 19 Octombrie 1861”, “L’illustration, nr. 1792 din 30 Iunie 1877” reprezentând lucrările care se desfăşurau la Gurile Dunării, plus alte fotografii, litografii şi reprezentări în ziarele vremii. Audienţa, romani şi britanici deopotrivă, au fost atât de încântaţi încât şi-au trecut Sulina pe lista cu destinaţii de vacanţă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:16 - Un obiect exploziv din Al Doilea Război Mondial a explodat la un foc de tabără, în Austria: cinci copii răniți
- 17:14 - Sondaj CURS: Românii cred că Ilie Bolojan trebuie să demisioneze. AUR și PSD rămân în topul preferințelor
- 17:10 - Miting în Piața Victoriei înainte de votul pe moțiune: susținătorii lui Bolojan, chemați în stradă și la Oradea
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














