UCRAINA ACUZĂ UNGARIA DE SPIONAJ CU DRONE ÎN SPAȚIUL SĂU AERIAN

UCRAINA ACUZĂ UNGARIA DE SPIONAJ CU DRONE ÎN SPAȚIUL SĂU AERIAN
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că Ungaria ar fi desfășurat zboruri de recunoaștere cu drone în spațiul aerian al Ucrainei, potrivit AFP și EFE.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că Ungaria ar fi desfășurat zboruri de recunoaștere cu drone în spațiul aerian al Ucrainei, potrivit AFP și EFE.
„Forțele ucrainene au înregistrat încălcări ale spațiului nostru aerian de către drone de recunoaștere, care sunt probabil ungare. Evaluările preliminare sugerează posibile acțiuni de recunoaștere asupra potențialului industrial din zonele de graniță ale Ucrainei”, a transmis Zelenski pe rețelele sociale.
Liderul ucrainean a precizat că a fost informat de comandantul-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, și a cerut rapoarte urgente privind toate incidentele similare.
Declarațiile vin pe fondul unor tensiuni tot mai mari între Kiev și Budapesta. În aceeași zi, Ucraina a interzis intrarea pe teritoriul său a trei responsabili militari ungari, ca reacție la o decizie anterioară a Budapestei.
Relațiile s-au deteriorat constant în ultimele luni, după ce Ungaria a refuzat accesul pe teritoriul său unor ofițeri ucraineni implicați în procesul de recrutare și, ulterior, comandantului forțelor de drone de la Kiev, Robert Brovdi, care a coordonat atacuri asupra conductei Drujba, prin care Ungaria și Slovacia importă petrol rusesc.
În acest context, Zelenski a anunțat că i-a cerut lui Donald Trump să intervină pe lângă premierul Viktor Orban, pentru a opri blocarea procesului de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Orban se opune extinderii, invocând situația minorității maghiare din Transcarpatia, riscurile economice pentru Ungaria și conflictul cu Bruxelles-ul privind statul de drept și fondurile europene.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 14:50 - Asigurări de la autorități: stocurile de combustibil depășesc 2 milioane de tone, piața rămâne stabilă
- 13:22 - Românii reciclează din ce în ce mai mult
- 12:28 - Cât te costă să treci pe GPL în 2026 și cât poți economisi la fiecare plin. Șoferii români se uită tot mai mult spre gaz, odată cu explozia prețurilor
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











