Ziua Revoluției, marcată printr-un ceremonial militar și religios

IMG_1257
Sâmbătă, 22 decembrie 2018, vicepreședinții Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani și Petre Badea au participat la ceremonialul militar și religios dedicat Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății, eveniment care a avut loc la Monumentul Eroilor Revoluției din municipiu.„Este o onoare pentru mine să fiu astăzi alături de dumneavoastră, la evenimentele organizate cu ocazia zilei de 22 Decembrie, în amintirea eroilor Revoluţiei din 1989, pentru a ne prezenta respectul și recunoștința și pentru a cinsti memoria celor care nu mai sunt printre noi, loialitatea, eroismul și jertfa de care au dat dovadă față de neamul românesc. An de an, revenim aici cu emoție pentru a-i pomeni pe martirii tulceni, pe martirii români, cei care au făcut posibil ca, astăzi, să sărbătorim în Anul Centenarului un stat român democrat, un stat român liber, un stat român unitar. Martirilor tulceni Gavrilov Corneliu și Mihai Serian le aducem un pios omagiu, lor și tuturor celor care s-au sacrificat acum 29 de ani. Recunoștință lor și cinste neamului românesc! Dumnezeu să-i odihnească în pace!“, a declarat vicepreședintele Dumitru Mergeani.Ceremonialul militar și religios organizat de Prefectura Tulcea împreună cu Garnizoana Tulcea a cuprins prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă și intonarea Imnului de Stat, oficierea serviciului religios de către un sobor de preoți în frunte cu Prea Sfinția Sa Visarion, Episcopul Tulcii și depunerea de coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluției.
Citește și:
- 12:28 - Cât te costă să treci pe GPL în 2026 și cât poți economisi la fiecare plin. Șoferii români se uită tot mai mult spre gaz, odată cu explozia prețurilor
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











