Preşedintele Nicuşor Dan a confirmat participarea la prima reuniune a Consiliului pentru Pace de la Washington

Preşedintele Nicuşor Dan a confirmat participarea la prima reuniune a Consiliului pentru Pace de la Washington
În total, 35 de state au aderat oficial la acest nou organism internaţional
Preşedintele Nicuşor Dan a confirmat participarea la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, care va avea loc joi, 19 februarie, la Washington. Şeful statului a acceptat invitaţia preşedintelui american Donald Trump, România urmând să participe la acest summit cu statut de observator.
”Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat, într-o postare pe internet, că va reafirma sprijinul ferm al ţării noastre pentru pace şi va exprima disponibilitatea României de a contribui la reconstrucţia Fâşiei Gaza. De altfel, ţara noastră s-a implicat activ în regiune prin misiuni de evacuare medicală şi ajutor pentru populaţia civilă, a amintit preşedintele Nicuşor Dan.
La reuniunea inaugurală, Consiliul pentru Pace va anunţa acordarea unui sprijin de 5 miliarde de dolari pentru reconstrucţia zonelor afectate de conflict, după cum a scris preşedintele Donald Trump pe reţelele de socializare. Alături de România, în postura de observatori, se vor afla Italia şi Comisia Europeană.
În total, 35 de state au aderat oficial la acest nou organism internaţional, înfiinţat la iniţiativa liderului american. Prezentat iniţial ca un proiect de reconstrucţie pentru Gaza, mandatul Consiliului a fost extins la gestionarea conflictelor din întreaga lume.
Conform proiectului de statut, Donald Trump ar urma să fie preşedintele Consiliului. Statele membre ar avea mandate de trei ani, iar membrii permanenţi ar trebui să contribuie financiar cu câte un miliard de dolari. Deşi Casa Albă a asigurat că noua structura va sprijini ONU, mai mulţi diplomaţi şi analişti avertizează că organizaţia ar putea deveni un rival direct pentru Naţiunile Unite.
Citește și:
- 08:16 - Arabia Saudită avertizează că își rezervă dreptul de a riposta militar împotriva Iranului
- 08:10 - Preşedintele Nicuşor Dan, vizită la Bruxelles. Se întâlneşte cu secretarul general al NATO şi participă la reuniunea Consiliului European
- 08:07 - BLOCAJ total pe buget: liderii Coaliției, din nou în ședință de urgență. De la ce a pronit scandalul
- 08:01 - Trump amenință cu distrugerea zăcământului iranian South Pars dacă Iranul atacă din nou instalațiile de GNL din Qatar
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











