46 de misiuni pentru pompierii tulceni în weekendul prelungit

46 de misiuni pentru pompierii tulceni în weekendul prelungit
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Delta” al județului Tulcea au desfășurat în acest weekend prelungit 46 misiuni, dintre care 6 incendii.
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Delta” al județului Tulcea au desfășurat în acest weekend prelungit 46 misiuni, dintre care 6 incendii.
Duminică, 14 august, salvatorii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată produs între localitățile Grindu și Garvăn. La fața locului s-au deplasat forțele de intervenție din cadrul Secției de Pompieri Măcin cu 2 autospeciale de stingere, care au acționat pentru localizarea și lichidarea focului. Au ars aproximativ 20 de ha de vegetație uscată, stuf și arbuști de sălcioară. Cauza probabilă de producere a focului este folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
La aceeași data, în jurul orei 20:00, un apel la numărul unic de urgență 112, anunța izbucnirea unui incendiu de vegetație uscată, în localitatea Peceneaga. Pentru localizarea și lichidarea incendiului, au acționat forțele de intervenție a Secției de Pompieri Măcin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Au ars în jur de 50 de ha vegetație uscată.
Pompierii militari ai Stației de Pompieri Babadag au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o magazie dintr-o gospodărie.La locul intervenției s-a deplasat un echipaj cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. A ars acoperișul magaziei, 30 de rame apicole și un cuptor electric.Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jocul copiilor cu focul.
Paramedicii au intervenit la 28 de cazuri pentru acordarea de îngrijiri medicale și transport specializat la unitățile medicale din județ.
Salvatorii militari ai Detașamentului de Pompieri Tulcea, au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei pisici care a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuințe, pe acoperiș, la etajul al treilea. Salvatorii au coborât pisica, iar aceasta a fost predată proprietarilor în siguranță.
În cursul zilei de ieri, 15 august, în urma avertizării de cod roșu de averse torențiale emis de Administrația Națională de Meteorologie, pompierii militari au intervenit pentru gestionarea a două situații de urgență, una dintre acestea producându-se în localitatea Sălcioara unde forțele de intervenție a Stației de Pompieri Babadag, au procedat pentru scoaterea apei dintr-un beci al unei bucătării, care a fost inundat.
O altă situație de urgență s-a produs pe drumul național DN22A, între localitățile Ciucurova – Nicolae Bălcescu, unde s-a deplasat un echipaj al Detașamentului de Pompieri Tulcea. S-a acționat pentru scoaterea din apă a unei mașini care a rămas blocată în urma viiturii.
Sursa: Realitatea de Tulcea
Citește și:
- 09:13 - Incendiu la Spitalul Bălăceanca. A fost activat Planul Roșu de intervenție
- 08:36 - România, la limita supraviețuirii. Peste 50% dintre oameni sar peste mese din lispă de bani
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











