FOTO Razie a polițiștilor la agenții economici din Delta Dunării

FOTO Razie a polițiștilor la agenții economici din Delta Dunării
Sancțiuni contravenționale în valoare de 24.500 de lei
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Tulcea și polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Tulcea, împreună cu lucrători din cadrul Autorității Navale Române-Căpitănia Zonală Tulcea și polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Tulcea au desfășurat pe 7 august o acțiune de prevenire, descoperire și combatere a ilegalităților economice specifice sezonului estival,.
În urma controalelor efectuate la 12 agenți economici de pe raza localităților Malcoci, Nufăru, Mahmudia, Murighiol, Dunăvățu de Jos și Dunăvățu de Sus, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 24.500 de lei, pentru nerespectarea obligativității operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice cu memorie fiscală și au confiscat 1.393 de lei, sumă neînregistrată în aparatul de marcat cu memorie fiscală.
Au fost controlate 14 ambarcațiuni de agrement și transport persoane în regim water taxi, fiind aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare de 5.500 de lei,
Polițiștii au constatat o infracțiune flagrantă, constând în deținerea de produse din pește fără documente de proveniență, fiind ridicate în vederea confiscării și predării la o unitate de profil, a 4 kilograme de icre de pește specia crap, în valoare de 800 de lei.
Astfel de acțiuni se vor desfășura și în perioada următoare, scopul fiind acela de a preveni și combate infracțiunile în domeniul economic, anunță IPJ Tulcea.
Sursa: Realitatea de Tulcea
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:25 - Fostul ministru al Muncii: Vârsta de pensionare nu trebuie crescută
- 20:22 - Șoc la pompă: benzina peste 9 lei, motorina se apropie de 10 lei. Avertismentul specialiștilor
- 20:16 - Un obiect exploziv din Al Doilea Război Mondial a explodat la un foc de tabără, în Austria: cinci copii răniți
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














