Sub aburii alcoolului a vrut să-și dea foc în plină stradă

Sub aburii alcoolului a vrut să-și dea foc în plină stradă
A fost transportat la psihiatrie
Un bărbat de 50 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a fost transportat la psihiatrie după ce a vrut să-și dea foc pe o stradă din Tulcea.
Aseară, în jurul orei 23.00, echipa de intervenție din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea a observat, pe strada Constructorilor din municipiul Tulcea, un bărbat agitat, care avea o sticlă de diluant în mână, o găleată și câteva cârpe.
Jandarmii și-au dat seama că acesta este pe punctul de a face un gest extrem și l-au întrebat ce face la acea oră cu diluantul. Acesta le-a spus că a fost supărat de cineva și vrea să își dea foc.Și chiar a aprins o cârpă, moment în care jandarmii au intervenit, au stins cârpa și l-au deposedat de obiectele inflamabile.
Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, aflat și într-o vădită stare de ebrietate, a fost preluat de un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Tulcea, în vederea unei evaluări de către un medic specialist din cadrul secției de psihiatrie a Spitalului Județean Tulcea.
Sursa foto IJJ Tulcea
Sursa: Realitatea de Tulcea
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:25 - Fostul ministru al Muncii: Vârsta de pensionare nu trebuie crescută
- 20:22 - Șoc la pompă: benzina peste 9 lei, motorina se apropie de 10 lei. Avertismentul specialiștilor
- 20:16 - Un obiect exploziv din Al Doilea Război Mondial a explodat la un foc de tabără, în Austria: cinci copii răniți
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














