Sulina. Comemorarea eroilor marinari din Delta Dunării și de pe fluviu

Sulina. Comemorarea eroilor marinari din Delta Dunării și de pe fluviu
În perioada 13-16 septembrie 2022, la Sulina a avut loc „Comemorarea eroilor marinari din Delta Dunării și de pe fluviu”, manifestare organizată ca în fiecare an, de Muzeul Național al Marinei Române în colaborare cu Liga Navală Română și Primăria Orașului Sulina.
În perioada 13-16 septembrie 2022, la Sulina a avut loc „Comemorarea eroilor marinari din Delta Dunării și de pe fluviu”, manifestare organizată ca în fiecare an, de Muzeul Național al Marinei Române în colaborare cu Liga Navală Română și Primăria Orașului Sulina.
În cadrul manifestărilor au fost prevăzute depuneri de coroane, simpozioane și întâlniri cu elevii din Sulina.Șirul evenimentelor a început cu depunerea unei jerbe de flori la mormântul locotenent colonelului Mihail Drăghicescu din Cimitirul Multietnic din Sulina. Aceasta a fost urmată de depunerea coroanelor de flori la Monumentul Eroilor Marinari din orașul Sulina, unde comandor Marius Laurențiu Rohart, directorul Muzeului Național al Marinei Române a depus o coroană de flori în numele șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait.
Simpozionul cu tema: „Marina Română în Războiul de Independență” s-a desfășurat la Biblioteca Orășenească Sulina unde, în fața unui public tânăr, dr. Andreea Croitoru, șeful Secției Istoria Marinei și dr. Dan-Dragoș Sichigea, șeful Secției Muzeu Mangalia au vorbit tinerilor despre: „Războiul de Independență al României în presa internațională a vremii”, respectiv, „Raportul de forțe navale pe Dunăre la începutul Războiului de Independență”. Contraamiral de flotilă (rz) dr. Aurel Constantin, președintele Ligii Navale Române-filiala Constanța, moderator al lucrărilor a dat detalii legate de „Comemorarea eroilor marinari căzuți la datorie pe fluviu și în Delta Dunării prin monumentul realizat în 1997 la Sulina”.Un moment aparte al simpozionului l-a constituit prezentarea în fața elevilor Liceului „Jean Bart”, a primilor comandanți ai Marinei Militare Române moderne – general de brigadă Nicolae D. Maican și viceamiral Ioan Murgescu, de către directorul MNMR, comandor Marius Laurențiu Rohart, dar și a tradițiilor de 150 de ani de învățământ de marină, sinteză realizată de dr. Carmen-Irene Atanasiu, vicepreședinte al Ligii Navale Române și totodată, redactor-șef al Revistei „Marea Noastră” ale cărei ultime numere le-a oferit Bibliotecii Orășenești din Sulina.
Sursa: Realitatea de Tulcea
Citește și:
- 09:13 - Incendiu la Spitalul Bălăceanca. A fost activat Planul Roșu de intervenție
- 08:36 - România, la limita supraviețuirii. Peste 50% dintre oameni sar peste mese din lispă de bani
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











