Târgul de oferte educaționale, Tulcea 2023

Târgul de oferte educaționale, Tulcea 2023
toate unitățile de învățământ liceal și profesional din Municipiul Tulcea își promovează oferta educațională pentru anul școlar 2023-2024.
În perioada 16-19 mai 2023, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea organizează, la Sala de Sport Multifuncțională „Daniel Iulian Pohariu” din municipiul Tulcea, Târgul de oferte educaționale „ALEGE SĂ FII MÂINE MAI BUN DECÂT ASTĂZI!”, ediția 2023.Cu acest prilej, toate unitățile de învățământ liceal și profesional din Municipiul Tulcea își vor promovează oferta educațională pentru anul școlar 2023-2024.Programul de vizitare a târgului este zilnic, în perioada menționată, în intervalul orar 9.00 – 18.00.
„Vreau în primul rând să felicit Inspectoratul Școlar Județean pentru toate activitățile pe care le organizează. Activitatea de față este, ca de obicei, organizată la superlativ și mărturisesc că mă încearcă un sentiment de invidie când văd că acești copii frumoși veniți aici au atâtea oferte educaționale. În perioada mea, nu aveam astfel de oportunități, fapt pentru care îi invidiez. Va fi greu de ales pentru că toate ofertele sunt excepționale Mă bucur să văd aici atâtea licee cu o astfel de ofertă atât de bogată, sunt profesioniști care muncesc foarte mult și sunt dedicați copiilor iar voi, copii, sunteți viitorul nostru.
Va fi greu să alegeți dar, ca la fotbal, este bine când antrenorului îi este greu să decidă pe cine să aleagă în primul 11. Așa și în cazul vostru: aveți ocazia să alegeți și, orice veți alege, sunt convins că veți alege cum trebuie. Vă felicit și vă urez succes în activitățile viitoare, pentru că avem nevoie de profesioniști, avem nevoie de teoreticieni, avem nevoie de voi. Toate cele bune!“, a declarat vicepreședintele Mihai Huleni, prezent la deschidere.
Sursa: Realitatea de Tulcea
Citește și:
- 09:13 - Incendiu la Spitalul Bălăceanca. A fost activat Planul Roșu de intervenție
- 08:36 - România, la limita supraviețuirii. Peste 50% dintre oameni sar peste mese din lispă de bani
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











