Sport· 2 min citire

Simona Halep, în sferturi la Mutua Madrid Open

Simona Halep, în sferturi la Mutua Madrid Open

Simona Halep, în sferturi la Mutua Madrid Open

Realitatea de Tulcea
Scris de Realitatea de Tulcea Publicat: 3 mai 2022, 08:15

Simona Halep, locul 21 WTA, s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale Madrid Open, după ce a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-4, pe jucătoarea americană Coco Gauff, locul 16 WTA

Simona Halep, locul 21 WTA, s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale Madrid Open, după ce a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-4, pe jucătoarea americană Coco Gauff, locul 16 WTA.

Aceasta este victoria cu numărul 30 la turneul spaniol pentru fostul lider WTA. Doar la Australian Open și Roland Garros (câte 31) a obținut mai multe.

Cele două jucătoare au oferit un meci echilibrat pe arena Manolo Santana de la Caja Magica. Halep a fost un pic descumpănită la început de evoluţia bună a adversarei ei. Gauff a fost ofensivă, a alternat loviturile către marginile terenului şi a servit cu putere.Halep va evolua în faza următoare cu Ons Jabeur din Tunisia, locul 10 WTA.

”Am jucat ce trebuia să joc. Ea a fost mult mai agresivă în setul secund și asta s-a văzut. Am avut nevoie de puțin timp pentru a-mi ajusta poziția. Am reușit să o țin mai în spate și am fost mai puternică pe final de meci.

E un an diferit, totul e diferit. Finala e departe iau meci cu meci, mă concentrez doar pe viitoarea adversară. Am amintiri frumoase, dar imi doresc doar să fac un meci bun în turul următor”, a declarat Simona Halep.

Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 169.650 de euro şi cu 215 puncte WTA.

Sursa: Realitatea de Constanta

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News