Sorin Andrici, IronMan pentru a treia oară

Sorin Andrici, IronMan pentru a treia oară
"Am alergat printr-o căldură înăbușitoare, unde aerul ardea iar oxigenul parcă dispăruse"
Jandarmul tulcean, Sorin Andrici și-a adjudecat pentru a treia oara titlul de IronMan, reușind să termine cele trei etape în 12h și 05 min.
Triatlon IronMan s-a desfășurat la Oradea și a reunit competitori din țară și din străinătate și a constat în parcurgerea probelor: 3.800 m înot, 180 km ciclism, 42.2 km alergare, fără oprire, în termenul limită de 16 ore.
,,Am început în forță, aveam un drum lung! După 100km apa "fierbea" în bidoanele de pe bicicletă ! Atunci am oprit la punctul de hidratare iar gheața oferită de organizatori m-a aruncat din nou în luptă. Mai aveam puțin până la 180km, parcă pedalam într-un cerc de foc ! Erau 39°C la umbră iar acest lucru sporea dificultatea pedalării! Ambulanța era pe traseu, deja cineva abandonase! Duceam în continuare o luptă a mușchilor cu cea a psihicului! Era greu, totuși mentalul a câștigat și am terminat cei 180km de ciclism după 6h și 10 min. Urmează încă 42,2km! Aceasta este proba unde cei mai mulți clachează. Cu trupurile deja epuizate de efortul inuman am alergat printr-o căldură înăbușitoare, unde aerul ardea iar oxigenul parcă dispăruse! Mă durea tot corpul dar trebuia să depășesc acea barieră, știam că trebuie să merg mai departe!
Cu ultimele resurse termin această probă de FULL IRONMAN în 12h și 05 min! Sunt IRONMAN pentru a treia oară!” – Sorin Andrici
Sursa: Realitatea de Tulcea
Citește și:
- 08:32 - Barcelona a dat de pământ cu Newcastle, înscriindu-i 7 goluri, și s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor
- 16:34 - Fost jucător la Farul și Steaua, mort în tragedia din Portul Midia. Mesaje de condoleanțe de la cele două cluburi
- 14:56 - Victorie categorică la FRF: Răzvan Burleanu obține al patrulea mandat cu 258 de voturi
- 13:39 - Tenis. Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 2 la Miami
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











