FOTO VIDEO Accident teribil cu victime încarcerate pe drumurile din Tulcea

FOTO VIDEO Accident teribil cu victime încarcerate pe drumurile din Tulcea
Un tânăr de 22 de ani a murit și trei persoane au fost rănite, după ce două mașini s-au ciocnit pe DN22, între localitățile tulcene Somova și Mineri.
Un tânăr de 22 de ani a murit și trei persoane au fost rănite, după ce două mașini s-au ciocnit pe DN22, între localitățile tulcene Somova și Mineri.
Două autoturisme au fost implicate în accidentul soldat cu patru victime. două dintre acestea fiind încarcerate.
Detașamentului de Pompieri Deltai a intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, iar din partea Serviciului Județean de Ambulanță trei autospeciale cu echipaj medical. Pompierii au intervenit pentru descarcerarea șoferilor din autoturisme, care ulterior au fost predate echipajelor medicale și au asigurat măsuri PSI.
Circulația este blocată pe ambele sensuri.
Ce spun polițiștii
Polițiștii au constatat că s-a produs o coliziune între două autoturisme conduse de doi bărbați de 22 și 61 de ani. Totodată, în urma cercetării la fața locului, s-a stabilit faptul că în evenimentul rutier a mai fost implicat un autoturism care a fost avariat ușor, condus de către un bărbat în vârstă de 25 de ani.
În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto în vârstă de 22 de ani, rănirea ușoară a unei pasagere din autoturism, în vârstă de 18 ani. De asemenea, șoferul din cel de-al doilea autoturism, în vârstă de 61 de ani și o pasageră au suferit leziuni, fiind transportați la spital.
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "ucidere din culpă" și "vătămare corporală din culpă", urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
Sursa foto/video ISU Delta
Sursa: Realitatea de Tulcea
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:16 - Un obiect exploziv din Al Doilea Război Mondial a explodat la un foc de tabără, în Austria: cinci copii răniți
- 17:14 - Sondaj CURS: Românii cred că Ilie Bolojan trebuie să demisioneze. AUR și PSD rămân în topul preferințelor
- 17:10 - Miting în Piața Victoriei înainte de votul pe moțiune: susținătorii lui Bolojan, chemați în stradă și la Oradea
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














