Guvernul anunţă modificări ale Codului fiscal. Se aplică de la 1 ianuarie 2024!

Guvernul anunţă modificări ale Codului fiscal. Se aplică de la 1 ianuarie 2024!
Guvernul anunţă modificări ale Codului fiscal. Se aplică de la 1 ianuarie 2024!
Guvernul a aprobat, joi, un proiect de modificare şi completare a Codului fiscal. Se aplică de la 1 ianuarie 2024.
„Astfel, se clarifică prevederile referitoare la termenul de depunere a declaraţiilor aferente regimurilor speciale prevăzute la art. 314, 315 şi 315^2 din Codul fiscal, stabilind în mod expres ultima zi calendaristică a fiecărei luni, chiar dacă aceasta este nelucrătoare. În actuala variantă a Codului fiscal se prevede că aceste declaraţii se pot depune până la finalul următoarei luni, după încheierea perioadei fiscale acoperite”, se precizează într-un comunicat al Executivului.
Guvernul menţionează că, în acest mod, se vor evita situaţiile în care, deşi declaraţia aferentă regimurilor speciale era depusă în termen, conform legislaţiei din România, exista posibilitatea ca, potrivit legislaţiei din statele membre de consum, să se considere că termenul respectiv a fost depăşit, iar persoanei impozabile care aplică regimul special în România să îi fie aplicate dobânzi şi penalităţi.
Actul normativ stabileşte abrogarea prevederilor referitoare la posibilitatea desemnării unui reprezentant fiscal autorizat în cazul anumitor categorii de importuri în România de bunuri care au fost transportate dintr-un teritoriu terţ.
„Transpunerea în legislaţia naţională a acestei directive va avea un impact favorabil asupra mediului de afaceri, deoarece, prin păstrarea de către prestatorii de servicii de plată de evidenţe referitoare la plăţile transfrontaliere şi punerea acestora la dispoziţia autorităţilor fiscale, acestea vor dispune de mai multe informaţii pentru a detecta frauda în materie de TVA în sectorul comerţului electronic şi pentru a colecta TVA suplimentara”, transmite Guvernul.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:16 - Un obiect exploziv din Al Doilea Război Mondial a explodat la un foc de tabără, în Austria: cinci copii răniți
- 17:14 - Sondaj CURS: Românii cred că Ilie Bolojan trebuie să demisioneze. AUR și PSD rămân în topul preferințelor
- 17:10 - Miting în Piața Victoriei înainte de votul pe moțiune: susținătorii lui Bolojan, chemați în stradă și la Oradea
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














