Incendiu într-un bloc din Cluj-Napoca! 12 persoane au fost evacuate

Incendiu într-un bloc din Cluj-Napoca! 12 persoane au fost evacuate
Un bărbat a primit îngrijiri medicale la faţa locului
Intervenție la un incendiu care a afectat bucătăria unui apartament din Cluj-Napoca.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit noaptea trecută la un incendiu care a afectat bucătăria unui apartament situat pe strada Lombului.
"Apelul de urgență a venit în jurul orei 03:40, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale, precum și autoscara. Pompierii au constatat faptul că incendiul s-a manifestat la aragaz și la anumite obiecte din jurul acestuia, fiind lichidat rapid.
Din cauza fumului dens de pe casa scării a fost necesară evacuarea a 12 locatari în fața blocului. Un bărbat care prezenta o escoriație la față a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ, fără a fi transportat la spital.
Cauza probabilă a incendiului este efectul termic al curentului electric, întrucât flăcările s-au manifestat la o plită pe gaz cu aprindere electrică", a transmis ISU Cluj.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:16 - Un obiect exploziv din Al Doilea Război Mondial a explodat la un foc de tabără, în Austria: cinci copii răniți
- 17:14 - Sondaj CURS: Românii cred că Ilie Bolojan trebuie să demisioneze. AUR și PSD rămân în topul preferințelor
- 17:10 - Miting în Piața Victoriei înainte de votul pe moțiune: susținătorii lui Bolojan, chemați în stradă și la Oradea
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














