Poliţiştii care au capturat drogurile la Sfântu Gheorghe sunt cercetaţi de Direcţia de Control Intern

a1sm86QeBsx_3O
Conducerea Poliţiei Române a dispus ca Direcţia de Control Intern să facă cercetări pentru a verifica modului de intervenţie a poliţiştilor în cazul capturii de droguri din acest an, de la Sfântu Gheorghe
Poliția Română, prin Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, deținea și deține informații cu privire la o grupare infracțională organizată, specializată în traficul de droguri, care acționează pe ruta America de Sud - Nordul Africii - Turcia- Strâmtorile Darnadele și Bosfor - Marea Neagră, în tranzit prin statele riverane Mării Negre, cu destinații precum Serbia și țări din Uniunea Europeană, în activitatea infracțională fiind implicați cetățeni români, sârbi și spanioli.Drept urmare, în anii 2009 și 2016, Poliția Română, în colaborare cu D.I.I.C.O.T., a făcut capturi importante de droguri transportate pe această rută, respectiv 1 tonă de cocaină (în 2009) și 2,6 tone de cocaină (în 2016). Cu privire la captura din acest an, de pe litoralul românesc, s-au făcut cercetări de către D.I.I.C.O.T. și Poliția Română, care s-au soldat cu dispunerea de către instanță a măsurii arestului preventiv, pe numele a doi cetățeni sârbi.În ceea ce privește modul de acțiune anterior sesizării unității de parchet, conducerea Poliției Române a dispus efectuarea de verificări, prin Direcția de Control Intern, pentru stabilirea modului de intervenție a polițiștilor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 23:56 - Anca Alexandrescu, critici dure la adresa lui Ilie Bolojan: "Avem nevoie de un guvern care să facă ordine în țară"
- 20:16 - Un obiect exploziv din Al Doilea Război Mondial a explodat la un foc de tabără, în Austria: cinci copii răniți
- 17:14 - Sondaj CURS: Românii cred că Ilie Bolojan trebuie să demisioneze. AUR și PSD rămân în topul preferințelor
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














