SCHEMA DE AJUTOR DE STAT „SILVO-MEDIU ȘI CLIMĂ”, DESCHISĂ CERERILOR DE PLATĂ PÂNĂ LA 30 IULIE INCLUSIV

SCHEMA DE AJUTOR DE STAT „SILVO-MEDIU ȘI CLIMĂ”, DESCHISĂ CERERILOR DE PLATĂ PÂNĂ LA 30 IULIE INCLUSIV
Schema de ajutor de stat, împărțită în două pachete
Schema de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, sesiunea 1/2024, poate fi accesată până la data de 30 iulie inclusiv, când termenul de depunere a cererilor de plată s-a prelungit, anunță, miercuri, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Schema de ajutor de stat este aferentă Intervenţiei DR-07, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, iar sprijinul financiar se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (hectar), proprietarilor (inclusiv Unităţilor Administrativ Teritoriale) de păduri din Fondul Forestier Naţional, în baza unui angajament încheiat pentru o perioadă de cinci ani, relatează Agerpres.
Schema de ajutor de stat, împărțită în două pachete
Schema de ajutor de stat vizează compensarea pierderilor de venit şi a costurilor suplimentare suportate de către beneficiar ca urmare a implementării unuia sau a celor două pachete:
Reprezentanţii APIA menţionează că intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în baza schemei de ajutor de stat este de 100%. Totodată, pentru suprafeţe mai mari de 500 de hectare se aplică degresivitatea sprijinului financiar, astfel că nivelul plăţilor va fi ajustat.
Citește și:
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
- 09:13 - Incendiu la Spitalul Bălăceanca. A fost activat Planul Roșu de intervenție
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











