Sprijin financiar pentru agricultori: 250 fermieri vor primi 24 milioane lei

Sprijin financiar pentru agricultori: 250 fermieri vor primi 24 milioane lei
Suma acordată pentru distribuirea compensaţiilor va fi majorată cu 24 milioane lei
Cabinetul de miniştri a decis acordarea compensaţiilor şi producătorilor agricoli care din diverse motive obiective, dar şi scăpări ale reprezentanţilor din cadrul APL nu au putut beneficia de ajutor financiar.
Potrivit Executivului, decizia vine ca urmare a numeroase apeluri din partea agenţilor economici, a asociaţiilor de profil, dar şi a autorităţilor publice locale ca cei care au suferit de pe urma calamităţilor naturale să primească compensaţii pentru efectuarea lucrărilor de toamnă.
Premierul Ion Chicu a declarat că „este vorba despre acordarea suportului pentru cca 250 agenţi economici care au remis documentele până la 1 iulie, dar din cauza birocraţiei nu au beneficiat de ajutor”.
Suma acordată pentru distribuirea compensaţiilor va fi majorată cu 24 milioane lei, bani care vor fi alocaţi din Fondul Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural, potrivit tvrmoldova
Sursa: Realitatea din Moldova
Citește și:
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
- 09:13 - Incendiu la Spitalul Bălăceanca. A fost activat Planul Roșu de intervenție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











