Zelenski: 75 de milioane de tone de cereale ar putea fi blocate în Ucraina, până în toamnă

Zelenski: 75 de milioane de tone de cereale ar putea fi blocate în Ucraina, până în toamnă
În sezonul 2020/2021, Ucraina a fost al patrulea mare exportator global de porumb şi al şaselea mare exportator de grâu
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat luni că până în această toamnă ar putea fi blocate 75 de milioane de tone de cereale în Ucraina, iar autorităţile de la Kiev vor arme care ar putea asigura circulaţia în siguranţă a exporturilor ţării.
În acest moment, Ucraina discută cu Marea Britanie şi Turcia ideea ca marina unei terţe ţări să garanteze trecerea exporturilor de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră ocupate de Rusia, a declarat Zelenski la o conferinţă de presă în Kiev, transmite Reuters.
Sectorul agricol şi alimentar este responsabil pentru aproape 10% din PIB-ul Ucrainei. Anul trecut, ţara vecină a exportat produse alimentare în valoare de 28 de miliarde de dolari la nivel mondial, inclusiv produse în valoare de şapte miliarde de euro în UE.
În sezonul 2020/2021, Ucraina a fost al patrulea mare exportator global de porumb şi al şaselea mare exportator de grâu, conform datelor Consiliului Internaţional al Cerealelor.
De la debutul invaziei ruseşti, în 24 februarie, Ucraina a fost obligată să îşi redirecţioneze exporturile de cereale pe calea ferată spre frontiera de Vest sau spre micile porturi de la Dunăre.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 12:28 - Cât te costă să treci pe GPL în 2026 și cât poți economisi la fiecare plin. Șoferii români se uită tot mai mult spre gaz, odată cu explozia prețurilor
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











